Cascada Bigăr - Valea Minişului, miniatură a naturii

                                               

Atunci când vreau să descriu un lucru, ceva bine făcut, mă gândesc la meşteşugari, la vechii meseriaşi ce roboteau niţel până când reuşeau să prefacă gândul într-un obiect.

Căutau materia, substanţa şi încercau să-i dea o formă.

Începeau cu croiala, apoi tăiau, poate era nevoie şi de câteva bocănituri, un pic de şlefuire şi neapărat spre final câteva mângâieri pline de tandreţe, până când meştesugul prindea viaţă.

Cel puţin în închipuirea truditorului.

Seninătate

         

   

 de Alexandru Philippide 

Ca un păienjeniş tăcerea se întinde prin unghere
   câteva raze mai clipesc stinghere prin unghere
Şi iată, visul vine pe furiş
   şi intră în odaia mea tiptil ca un copil.

Pe la fereastră,
  ca un bătrân cântând din flaut,
Trece vântul rece
  cu-atâtea vise-n traista lui albastră
Tăcere... ochii zilei s-au închis

În seara asta ce-mi mai spui tu, vis?
Te-ascult, vorbeşte-mi, dar încet, încet şi mult,
Şi vorba ta să semene tăcerii...

muzica: Celelalte Cuvinte, recită Florian Pittiş (imagini din Apuseni)

Corbii de Piatră, monastirea cioplită în stâncă - Argeş

Drumul care leagă Curtea de Argeş de Câmpulung are ceva aparte şi sigur nu calitatea asfaltului mă îndeamnă să spun asta.

Partea de sus a judeţului este brăzdată de nenumărate văi tăiate de apele grăbite, care curg dinspre munte. De-a lungul lor au apărut aşezările şi căile de legătură dintre ele, pe valea Topologului, a Argeşului, Vâlsanului, Doamnei, Brătiei, Târgului şi a Argeşelului.

De fapt, pe aici, toate drumurile însemnate curg dinspre munte, mai puţin şoseaua dintre cele două vechi cetăţi de scaun ale Valahiei, care parcă, împotriva firii, se încăpăţânează să urce şi apoi să coboare fiecare deal care margineşte drumurile fireşti întemeiate de ape.

Conacul Vlădescu din Hârtieşti - Argeş

                                      

De fiecare dată când trec printr-o localitate mică, din goana maşinii, încerc să găsesc ceva, uneori chiar un lucru neînsemnat, care mai târziu ar fi de ajuns să-mi amintească de locul acela.

Ar putea fi despre bunăstarea celor care trăiesc aici şi asta se vede prin felul în care sunt rânduite gospodăriile, pe feţele oamenilor sau doar privind starea clădirilor vechi.

Ele scriu povestea, istoria vremurilor trecute, iar atunci când sunt preţuite, singure reuşesc să atribuie o identitate, pot fi o emblemă a aşezării.

Alteori sunt doar nişte ruine despre care doar bătrânii satului mai pot povesti câte ceva.

Peştera Gheţarul de la Focul Viu - Apuseni (VIII)

Şi am ajuns la ultima scenă a călătoriei din Apuseni.

Ne grăbim pentru a vedea gheţarul la orele prânzului.
Atunci razele pătrund prin hornul din tavanul peşterii şi se aşează deasupra gheţarului, ce pare astfel o mică vatră de foc.
Îmi închipui o lupă în calea soarelui, deasupra frunzelor uscate.
Aştepţi doar să se ivească vâlvătaia.

Cetăţile Ponorului - Apuseni trip (VII)

                                                                              

Când povestesc despre Cetăţile Ponorului, oricum aşez cuvintele, propoziţia începe de fiecare dată cu cel mai frumos loc din România şi se termină cu uaau. Uneori înlocuiesc frumos cu grandios, uimitor sau spectaculos.
În loc de comentarii o să spun doar că este un loc ce trebuie neapărat văzut.

Padiş, poarta spre rai - Apuseni trip(VI)

                                                             imagini: om bun
Gata, lăsăm în urmă Cheile Galbenei şi ne grăbim spre Padiş. E trecut de ora prânzului şi dacă aş încerca să definesc starea noastră de spirit, cred că cele mai potrivite cuvinte ar putea fi, mi-e o foame de nu am unde să dorm la noapte. Planează aşa încet, mocnit o incertitudine legată de cele două nevoi esenţiale umane. Nu avem nici o rezervare şi din informaţiile pe care le am nu-s mai mult de două-trei opţiuni acolo unde vrem noi să ajungem.

Cheile Galbenei - Apuseni trip (V)

                                                      
În drum spre Padiş, ne abatem spre Valea Galbenei. Vremea e în continuare mohorătă, dâre de ceaţă plutesc, plouă mărunt, zâmbetul de vacanţă e la fel.
Mergem pe calea forestieră ce leagă Pietroasa de Arieşeni, prin mijlocul munţilor Bihorului, urcăm încet, prin pădure. Din când în când, podeaua maşinii atinge câte un pietroi şi câte un oftat. Drumul e rău, sunt nouă kilometri până la Cheile Galbenei şi pare că suntem singurii îndrăzneţi. Curat pustietate, monşer!

Groapa Ruginoasa, Peştera Urşilor - Apuseni trip (IV)

                                                      
Drumul dintre Arieşeni şi Ştei a avut o savoare aparte.
Aburi albi, lăptoşi, de ceaţă se învârt în jurul nostru, cuprind molatic pădurea, apoi se împrăştie, fără grabă, pudic. Formele-s doar o bănuială, conturul încearcă să se aşeze.
Vremea s-a schimbat încă o dată şi a început să plouă uşor, aşa încât, pe valea Arieşului Mare, din mersul maşinii răsfoim încet cu privirea imaginile care alunecă printre picăturile ce se lungesc pe geam.

Gârda de Sus, Peştera Gheţarul Scărişoara - Apuseni trip (III)

                                                 
Lăsăm în urmă Roşia Montană şi drumul se alătură ocolişurilor potolite ale râului Abrud.
Din Câmpeni începe valea întinsa a Arieşului. Deschiderea e alta, la fel şi priveliştea. Câmpeniul nu-i prea mare. Îmi plac mult orăşelele. Sunt ca o oglindă mare, te vezi mai bine în ea, din orice loc.
De undeva de sus, înainte de intrarea în oraş, cuprind cu ochii intreg ţinutul, în stănga, în amonte spre Vadu Moţilor, în dreapta, drumul spre Baia de Arieş, iar în mijloc Câmpeni, inima Ţării Moţilor.
Aici, în 1782 are loc întâmplarea cunoscută ca ,, spargerea buţilor de la Câmpeni",

Roşia Montană - Apuseni trip (II)

        

De-a lungul şoselei sunt grămezi mari de steril ca nişte munţi din loc în loc. Drumul spre Roşia Montană, foarte bun, probabil asfaltat recent (2010), urmează cursul râului Roşia ce îşi face loc potolit, printre dealuri. Apa e roşie.