Mânăstirea Tismana, inima Olteniei - Gorj

                                                imagini: om bun

Socotită de mulţi drept inima Olteniei, cu bastioane în colţurile proptite de zidurile medievale, mânăstirea Tismana este aşezată pe muntele Starmina, înconjurată de păduri şi pereţi abrupţi de stâncă, undeva la 30 de km de Tg Jiu.
Cel care a pus prima căramidă la construirea mânăstirii, cu sprijinul domnitorului Radu Negru, a fost un călugăr venit tocmai din ţinuturile macedonene, astfel,  la 15 august 1377 a fost sfinţită biserica, având hramul Adormirea Maicii Domnului.
După trecerea la cele vesnice a domnitorului, construcţia mânăstirii a continuat în vremea domniei fiilor săi, Dan I Basarab şi mai apoi Mircea cel Bătran.

Cerna Sat, o localitate dintr-o altă lume - Valea Cernei. Cheile Corcoaiei.


În Cerna Sat am ajuns, în drum spre Cheile Corcoaiei, pe o şosea modernizată undeva prin statisticile oficiale.
În lumea reală, însă, e doar un drum forestier. Poartă numele de DN 66a şi ar fi trebuit să lege Valea Jiului de Băile Herculane, însă soarta lui este destul de controversată.
Se spune că pe hărtie, prin 1999, a fost ridicat la rang de drum naţional, deşi era doar o cale pentru pădurari, pentru a se putea folosi fonduri europene în scopul modernizării. A primit şi un nickname, Transretezat, însă au apărut şi necazurile.  Impactul constuirii unei căi de legătură asupra faunei locale.
Green Peace, World Wildlife Fund şi Comisia Europeană au intervenit toate pentru oprirea lucrărilor în zona Câmpuşel. Şi lucrările s-au oprit. Undeva pe la coada barajului o bucată din şosea este prăbuşită.

Dinspre Vidraru spre Bâlea, prin Transfăgărăşan


Despre lacul Vidraru şi Transfăgărăşan ar fi multe de spus.
Fiind din Piteşti, acesta a fost de foarte multe ori destinaţia preferată. Am fost la cabana Cumpăna de mai multe ori, am dormit în cort în foarte multe locuri de pe marginea lacului, ba chiar am lucrat câteva luni pe aici.
Acum însă doar o prezentare sumară, puţin cam impersonală. dar cu alt prilej, probabil o nouă vizită, o să incerc o descriere mai detaliată.

Viscri - DeutschWeißkirch, micul secret al Transilvaniei


Undeva, pe drumul dintre Brasov şi Sighişoara, in comuna Bunesti, ferit de lume, la vreo 9 km de drumul naţional, am aflat un loc in care cu siguranta nu ai cum sa ajungi din întâmplare, ci doar dacă porneşti întocmai acolo. Un sat obişnuit, înconjurat de dealuri domoale pline de fâneţe, cu oameni simpli, uitat de vreme pe aici prin mijlocul ţării.

Lacul Oaşa Mică - Şugag - Cetatea Câlnic


Acasă cod portocaliu, de caniculă, în Sureanu avertizare meteo de furtună. Sosea acceptabilă, priveliste superbă, linişte.

Drumul face parte din DN67c, Transalpina şi  face legatura între oraşele Sebeş din judeţul Alba şi Novaci din judeţul Gorj. Între Obarşia Lotrului şi Lacul Tău Bistra înca se mai lucrează pe anumite porţiuni, dar se circulă bine.