Cel mai iubit dintre pământeni, un regal actoricesc

            

O distribuţie grandioasă.
Ştefan Iordache sublim.
S-a filmat, timp de 35 de zile, cu o dăruire şi un entuziasm fără precedent. Este primul film privat românesc,  echipa simţind că participă la o revoluţie în cinematografie.
A fost cântecul de lebădă al unor mari actori ca Ştefan Bănică, George Constantin, Nino Anghel, Aristide Teica şi Ileana Predescu, care juca în film rolul unei femei bolnave de cancer în ultima fază, în timp ce ea chiar suferea de această boala, aflată în stadiu terminal.

                             

Tudor Muşatescu, pictor al slăbiciunilor omeneşti (I)





Istoria doar se repetă.
Schiţele umoristice de mai jos, publicate în 1932, de Tudor Muşatescu, sub titlul Ale vieţii valuri, sunt de fapt câteva scrisori între corespondenţi de la aceea vreme, de prin părţile Argeşului şi ale Muşcelului.
Scrisori închipuite, "adrisanţi" necunoscuţi, personaje şi vorbe atât de contemporane!
De fapt o lectura plină de savoare. De fiecare dată.


  de Tudor Muşatescu

 

Dragă Tincuţo,                       



În discuţia ce-am început aseară despre iubire, dragoste şi amor, nu am putut să-mi exprim punctul meu de vedere, din cauza timpului nefavorabil de ploaie, ceea ce într-un gang cu atâta lume nu se poate vorbi.

Nu! N-ai dreptate.
Iubirea sufletească pe care o susţii tu, deşi ai un corp frumos, cu plimbări în grădini botanice, expresii, o bere, un fişic de alune etc., iubirea cu priviri optice in ochi şi mângâieri uşoare pe organism, nu poate fi iubire adevarată. 
Acest sentiment de platonism pe care-l susţii tu, nu poate fi un ce veridic decât în fragedă copilarie, ceea ce şi " Educaţia Sexelor" pe care cred c-ai citit-o, zice că are urmări de turburări mai târziu şi prin urmare e mai bine să uitam trecutul.
Căci unde am ajunge rămânând platonici? La ante, apud, adversus, sau mai pe româneşte, la o deposedare a lumii de copiii săi. 
Căci copilul din ce se naşte, ca instinct de conservare? Din bere? Din fişicuri cu alune? Din plimbări prin grădini? O! Nu! Copilul se naşte în baza legii gravitaţiunii universale, adică din împreunarea unui Eu, sau a unei Tu, cu altul.
Ori aici este punctul nevralgic jurist al neînţelegerii noastre.

Palatul Cantacuzino - Micul Trianon din Floresti.


În drum spre Slănic Prahova, în dorinţa de a evita aglomerația din Ploiesti, dar şi pentru ca pe hartă am găsit câteva locuri, foste moşii ale familiei Cantacuzino, numai potrivite de vizitat intr-o zi de duminica, am ajuns în comuna Floreşti.
Aici înca se mai află, probabil nu pentru multă vreme, ruinele palatului Cantacuzino, Micul Trianon sub numele de alint de acum aproape un secol. Surpriza a fost destul de mare, probabil şi pentru că de cele mai multe ori denumirile fastuoase nu au fost acoperite de realitate, dar acum însă...

Curiozităţi în Parlamentul României. No comment.






In septembrie 2009, Adriana Saftoiu, a testat atentia colegilor de Parlament citind de la tribuna un discurs fara sens, in care a insiruit o serie de citate din oameni politici si jurnalisti americani, fara nicio legatura.
"Domnilor parlamentari,
Cea mai mare crestere a ratei saraciei in randul copiilor, in anii din urma, s-a produs in acele state in care nivelul ajutoarelor sociale este cel mai ridicat. Cele mai mici cresteri - de fapt, descresteri - ale ratei saraciei la copii au fost inregistrate in statele care limiteaza nivelul acestor fonduri.

Gând.


Se spune că dacă ungi cu dulceaţă o felie de pâine, aceasta va cădea pe covor întotdeauna cu partea unsă în jos.
Şi totuşi, într-o zi, cineva a scăpat pe jos o felie unsă cu dulceaţă, dar aceasta a căzut cu partea curată în jos. Foarte mirat, făptuitorul, practicant evreu, i-a scris rabinului despre cele întâmplate şi i-a cerut un punct de vedere.

După câteva luni de experimente, rabinul i-a răspuns că felia fusese unsă greşit...

Fatalitate sau nevoia de a scuza decizia prin ursită?

Saşii din Transilvania, o lume (aproape) dispărută.

Sunt fascinat de istoria saşilor. De felul lor de a-și întocmi rânduielile, de tradiţiile și de destinul lor. Le-am descoperit târziu aşezările, când nu mai erau locuite de ei..
Prin sate au rămas doar casele, mari, frumos ordonate de-a lungul drumului principal, cu acoperisurile de ţiglă roşie şi bineînţeles, biserica, intotdeauna in mijlocul comunitatii. Și desigur regretele celor ce povestesc cu nostalgie de timpurile ce sunt pentru totdeauna apuse.
Oamenii s-au schimbat, au fost inlocuiţi. Istoria, nemiloasă, a ursit destine.
După opt sute de ani urmașii întemeietorilor au plecat.

Poienari, cetatea ridicată din păcatul trădării boierilor munteni


Dacă treci de Căpăţâneni, dinspre Curtea de Argeş spre barajul Vidraru, nu ai cum să nu vezi, pe lângă nori, printre culmile inalte şi abrupte croite de râul Argeş, o zidire. Cocoţată pe vârful pintenul stâncos se vede cetatea Poienari.

Saşii de pe strada mea

                                                                    imagini om bun


Mi-a plăcut foarte mult articolul scris de Dan Tapalagă în 7 noiembrie 2008.

M-am nascut si am crescut printre sasi intr-o comuna dintre Sibiu si Copsa Mica. Mi-i amintesc. Martz iesea la poarta inainte sa traga de opt. Cu miinile impreunate la spate, privea usor adus in fata, in susul si in josul strazii. Nimeni nu-si aminteste sa-l fi vazut fara sort. Un sort albastru, curat, care facea pereche buna cu un chipiu negru. Nimeni nu si-l aminteste fara chipiu. El, Martz, iesea primul.
Cateva case mai sus, inainte sa traga de opt, incepea sa miste la geam, dupa tablele de lemn, o naframa neagra: batrina lui Gunther. Nu stiu nici azi cum o chema si nimeni nu stie sa-i fi spus altfel decit batrana lui Gunther. Isi lungea gatul pe fereastra si se holba, ca si Martz, in susul si-n josul strazii. Pina sa traga de opt, strada se umplea cu sasi iesiti la porti si apoi, cind clopotele incepeau sa bata, strada se umplea cu vaci, mugete si balegar.

Dincolo de hărţi.


Pentru că este primul pas. Să iţi închipui.
Eşti pasager prin spaţiu, pluteşti, imaginile-s hărţi.
Conduci o navă spaţială, avion sau -cine ştie- descinzi din neamul curiosului Icar.
Se conturează aşezările, pădurile, râurile. Se văd casele.
Poţi să visezi.
Încet, încet tabloul capătă viată, eşti printre oameni.
Încearcă să-i înţelegi.
Ei dau viaţă hărţilor.